ONG Fest 2010 – 4 – 6 iunie, Piata Muzeului Cluj
martie 2, 2010Despre noi…
decembrie 10, 2009Fundaţia Copii Fericiţi a fost înfiinţată în 1996 cu scopul de a oferi o alternativă în educaţia preuniversitară sistemului tradiţional de învăţământ. Programele fundaţiei sunt: Creşa şi Grădiniţa Happy Kids, Şcoala Internaţionala Cluj, Cluburile de After School, Cluburi de vară, Programul de Burse FIE (Fii Investitor în Educaţie), Centrul EDCL Internaţional, Centrul Ibero-America, Centrul Internaţional de Educaţie (programe de formare pentru cadre didactice). Până în prezent au beneficiat de programele fundaţiei peste 3.000 de copii şi adulţi.
În anul 2000 a înfiinţat Şcoala Internaţională Cluj, care este prima şcoala particulară acreditată din Transilvania şi face parte din sistemul naţional de învăţământ. Activităţile se desfăşoară într-un campus modern, construit în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca.
Sistemul de predare se bazează pe curriculumul naţional aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, predat bilingv (română – engleză) şi completat cu un curriculum specific scolii. Acesta urmăreşte excelenţa academică, formarea şi dezvoltarea deprinderilor de viaţă prin: program de computere şi educaţia caracterului – FUNecole, program de încurajare a cititului - D.E.A.R, programe de implicare în comunitate şi activităţi extra-şcolare.
Obţinerea de către elevi a certificatelor Cambridge începând cu clasa a III-a şi a diplomei ECDL (European Computer Driver License) începând cu clasa a VI-a fac demonstraţia unui învăţământ performant, la standarde internaţionale.

Publicat de fundatiacopiifericiti